ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT

Rețeta veche punea mare preț pe „frământatul de ceasuri întregi”.

  1. Măcinarea: Carnea se dădea prin mașina de tocat de două ori, pentru a deveni o pastă fină.

  2. Frământarea: Se adăugau condimentele și bicarbonatul dizolvat în puțină supă. Supa de oase se turna treptat, „cu țârâita”, în timp ce carnea era frământată energic cu mâna timp de cel puțin 45 de minute.

  3. Macerarea la rece: Acesta este pasul pe care mulți îl sar astăzi. Compoziția trebuie să stea la gheață sau la rece 24 de ore. În acest timp, aromele se întrepătrund, iar bicarbonatul frăgezește fibrele.

  4. Formarea: Înainte de a fi puși pe grătar, micii se formau cu mâna muiată în apă călduță sau supă, apoi se mai lăsau la odihnit încă o oră pentru a se „usca” puțin la suprafață (astfel prind acea crustă celebră).


🔥 Ritualul Grătarului

Scrisoarea menționa că un mic nu se întoarce decât de trei ori. Focul trebuia să fie de cărbuni de esență tare (fag sau stejar), iar grătarul încins foarte bine și uns cu puțin seu.

„Micul trebuie să fie rumen la exterior și roz-suculent la interior. Dacă îl lași să se usuce, i-ai ucis sufletul.”

De ce era specială rețeta de acum 100 de ani?

Spre deosebire de variantele moderne, micii de atunci nu conțineau nitrați, soia sau conservanți. Singurul „secret” chimic era bicarbonatul, care în contact cu sucul de lămâie sau muștarul consumat ulterior, ajuta la digestia cărnii bogate.

Servire: Întotdeauna cu pâine proaspătă cu coajă crocantă și muștar de masă, fără alte „modernisme” precum ketchup-ul, care ar fi fost considerat o ofensă de către vechii hangii.

Anunț publicitar
⬇️⬇️Apasă mai jos pentru rețeta completă⬇️⬇️
ADVERTISEMENT

Leave a Comment