Secretul din Fotoliu: O Poveste despre Demnitate și Miracol
Capitolul I: Umbrele de la Ghena de Gunoi
Iarna pusese stăpânire pe cartierul muncitoresc din marginea Ploieștiului cu o asprime nefirească. Ana, o femeie de șaptezeci de ani cu mâini bătătorite de decenii de muncă la fabrica de mobilă, își strânse mai bine halatul pe ea în timp ce ieșea să ducă resturile de la cină. Fulgii mari de zăpadă dansau în lumina chioară a stâlpilor de iluminat, acoperind mizeria gri a asfaltului crăpat.
Lângă tomberoane, o scenă neobișnuită îi tăie calea. O dubă albă, hârbuite, oprise brusc. Doi tineri cu fețe obosite au descărcat în grabă un fotoliu masiv, cu o tapițerie cândva elegantă, acum sfâșiată și murdară de funingine. Fără un cuvânt, s-au urcat înapoi în mașină și au demarat în trombă, lăsând în urmă doar mirosul de motorină arsă.
Ana s-a apropiat. Deși pânza era distrusă, scheletul de lemn de nuc părea intact. Brațele curbate, sculptate cu motive florale discrete, îi aminteau de piesele de lux pe care le finisa în tinerețe.
— E păcat de el, șopti ea. Are nevoie doar de puțină grijă.
Cu un efort supraomenesc pentru vârsta ei, a reușit să-l târască până la lift și apoi în sufrageria micului lor apartament de două camere. Mihai, soțul ei, un fost lăcătuș mecanic care acum se lupta cu durerile de spate și cu o pensie care părea să se micșoreze de la o lună la alta, o privea cu o sprânceană ridicată.
— Ana, iar aduci vechituri în casă? Avem abia loc să trecem de masa din bucătărie. — Mihai, uită-te la el. E nuc adevărat. Îl retapițăm și o să stai comod. Spatele tău are nevoie de un sprijin solid, nu de canapeaua asta lăsată.
