PARTEA A 2-A: Adevărul care mi-a înghețat sufletul 😢
Mâinile îmi tremurau în timp ce țineam sticluța portocalie. Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că Lily o poate auzi. Am citit eticheta încă o dată… și apoi încă o dată.
Nu era o vitamină.
Era un medicament puternic.
Un sedativ.
Respirația mi s-a tăiat. Acesta era genul de pastile care nu ar trebui niciodată administrate unui copil de patru ani.
—Lily… câte pastile ți-a dat bunica? am întrebat încet.
—Una în fiecare seară… a șoptit ea. „Spunea că mă ajută să dorm mai bine… dar eu nu vreau să le mai iau. Mă simt ciudat.”
Un val de panică m-a cuprins. Am strâns sticluța în mână și m-am ridicat imediat.
Confruntarea
Margaret era în sufragerie, așezată liniștit pe canapea, ca și cum nimic nu ar fi fost în neregulă.
—Margaret… trebuie să vorbim. Acum.
Privirea ei s-a schimbat în momentul în care a văzut sticluța în mâna mea.
—De ce îi dai aceste pastile lui Lily?
Tăcerea a devenit apăsătoare.
—Nu înțelegi… a spus ea încet.
—Atunci explică-mi! am izbucnit.
Vocea mea tremura de furie și teamă.
Margaret s-a ridicat greu și a spus cu ochii în lacrimi:
„Nu i-am făcut rău… doar voiam să fie mai liniștită…”
—Mai liniștită?! Este un copil! am spus eu.
