Capitolul I: Umbra trecutului și adevărul din spatele ochilor
Privirea lui Samuel s-a oprit asupra pardoselii de marmură. Acel gest simplu, de o tristețe copleșitoare, i-a dezvăluit lui Ernesto o poveste mult mai profundă decât ar fi putut bănui. Fără să ridice vocea, băiatul a explicat ce s-a întâmplat:
— Părinții noștri… au plecat acum o săptămână, a spus Samuel, cu o voce care încerca să rămână fermă, deși tremura ușor. Au fost victimele unui accident pe șoseaua spre oraș. Noi am rămas singuri.
Ernesto a simțit cum o gheară invizibilă îi strânge inima. Imaginea propriei sale pierderi a reînviat pentru o secundă. Soția lui, Elena, murise cu câți ani în urmă, lăsându-l cufundat într-o muncă fără sfârșit și într-o casă rece, în care ecoul propriilor pași devenise insuportabil. Dar acești copii… erau singuri, fără nimeni pe lume, încercând să supraviețuiască cu o demnitate care i-a tăiat respirația.
— Nu aveți pe nimeni? Nicio rudă? a întrebat Ernesto, lăsând contractele deoparte.
Samuel a clătinat încet din cap.
— Nu. Doar noi trei. Iar eu trebuie să am grijă de Ximena și de Mateo. Nu vreau să ajungem la orfelinat și să fim separați. Le-am promis părinților mei că vom rămâne mereu împreună.