Adevărul care vine târziu, dar schimbă totul

Biroul notarial era exact așa cum mi-l imaginam: liniștit, sobru, cu miros de hârtie veche și lemn lustruit. Nimic din spațiul acela nu părea întâmplător. Fiecare obiect avea locul lui, fiecare dosar era ordonat cu o precizie care sugera ani de experiență.

Notarul Andrei Popescu era un bărbat în vârstă, cu părul complet alb și cu o privire calmă, dar atentă. M-a invitat să iau loc fără grabă, de parcă știa că nu venisem doar pentru un document.

— Știu că nu este ușor, domnișoară Marinescu, a spus el încet. Dar ceea ce urmează să vedeți este important.

Am dat din cap. Nu aveam energie pentru politețuri. Doar pentru adevăr.

Documentul

A scos dintr-un sertar un plic gros, îngălbenit ușor pe margini. Pe el era scris, cu scrisul tatălui meu: „Pentru Sofia. A nu se deschide înainte de 40 de zile.”

Inima mi s-a strâns.

Nu mai văzusem acel scris de când…

Nu am terminat gândul.

— Doriți să-l deschideți aici sau să-l luați cu dumneavoastră? a întrebat notarul.

— Aici, am spus imediat.

Nu aveam răbdare să plec cu întrebările.

Am desfăcut plicul cu mâini ușor tremurânde.

Scrisoarea

Înăuntru nu era un testament clasic. Nu erau acte de proprietate, nici conturi, nici cifre.

Era o scrisoare.

Am început să citesc.

„Sofia,