Secretul din linia sângelui
Camera de gardă a amuțit. Asistenta care ținea bebelușul s-a uitat confuză la Dr. Robert Wright. Nu-l văzuse niciodată pe acest bărbat, un veteran al spitalului cu peste douăzeci de ani de experiență, pierzându-și cumpătul. Întotdeauna fusese o stâncă, un profesionist imun la dramele din jur.
Însă acum, lacrimile îi curgeau șiroaie pe obrajii brăzdați de timp. Privirea lui pendula între trăsăturile nou-născutului și chipul Joannei.
– Doctoru’ Wright? Sunteți bine? a întrebat asistenta, făcând un pas înapoi.
Dr. Wright nu a răspuns imediat. S-a apropiat cu pași tremurânți de bebeluș și a privit o mică pată din naștere, în formă de semilună, de pe umărul stâng al băiețelului. O pată identică cu cea pe care o avea el însuși. O pată pe care o avea și unicul său fiu, Logan.
Joanna, deși epuizată, a simțit cum o cuprinde o stare de panică. Numele de pe ecusonul medicului – Wright – îi sărise în ochi încă de când intrase în travaliu, dar crezuse că este doar o coincidență nefericită. Acum, privind ochii albaștri și pătrunzători ai bătrânului medic, a văzut o umbră mult prea familiară. Erau exact aceiași ochi pe care îi iubise la Logan. Omul care o părăsise.
– Logan… șopti Dr. Wright, cu o voce frântă. El este tatăl, nu-i așa?
Joanna a înlemnit pe patul de spital. A strâns cearșaful cu degetele amorțite. – De unde… de unde îl cunoașteți? a întrebat ea, cu vocea abia auzită.
Dr. Wright s-a lăsat pe un scaun de lângă pat, îngropându-și fața în palme pentru câteva secunde, încercând să-și recapete controlul. Când a ridicat privirea, ochii lui oglindeau o durere veche și un regret imens.
– Logan este fiul meu, a spus el direct. Unul de care nu mai știu nimic de aproape opt luni, de când s-a certat cu mine și a dispărut în lume, refuzând să-mi mai răspundă la telefoane. Nu am știut niciodată că a lăsat în urmă o soție… sau un copil.
