Câinele martor
Partea a II-a – Adevărul din subsol
Sala de judecată rămase încremenită.
Cuvintele fetiței încă pluteau în aer ca un ecou imposibil de ignorat:
„Tata e sub podea.”
Mara nu mai reacționa. Era palidă, rigidă, ca și cum corpul ei uitase cum să se miște.
Judecătorul a lovit masa.
— Suspend ședința. Se emite mandat de percheziție imediat.
Avocatul apărării a protestat, dar vocea lui se pierdu în haosul care se declanșase deja.
Casa care ascundea prea multă liniște
Două ore mai târziu, poliția a ajuns la proprietatea familiei Ionescu.
Casa era impecabilă.
Prea impecabilă.
Grădina era perfect tunsă, pereții recent vopsiți, iar intrarea în subsol părea renovată de curând.
Unul dintre detectivi s-a oprit.
— Aici s-a lucrat recent… prea recent.
Rex, câinele de serviciu, a început să se agite.
Pentru prima dată în acea zi, nu mai era calm.
Scria în comportamentul lui ceva clar:
confirmare.
A început să zgârie podeaua.
Exact în colțul din stânga.
— Aici, a spus procurorul.
Descoperirea
Specialiștii au adus echipamentul.
Ciocanele au lovit betonul nou.
Lovitură după lovitură.
Sunetul s-a răspândit în toată casa.
Mara stătea pe scaun, complet absentă, privind un punct fix.
Emma nu era acolo.
Rex era.
Și nu se mișca.
După douăzeci de minute, betonul s-a crăpat.
Apoi s-a rupt.
Unul dintre polițiști s-a oprit brusc.
— Avem… ceva.
Silence.
Toți s-au apropiat.
Sub stratul proaspăt de ciment, se vedea o zonă veche, închisă improvizat.
Un sac.
Un material îmbătrânit.
Și ceva care nu trebuia să fie acolo.
