Iulian a scotocit într-un colț.

— Mai era ceva aici.

A tras o cutie murdară.

Înăuntru se afla o fotografie.

Adrian a luat-o.

Și a simțit cum genunchii îi cedează.

Bianca.

Andreea.

Mai mari cu aproape doi ani.

În viață.

Zâmbind.

Ținându-se de mână.

Fotografia fusese făcută recent.

Foarte recent.

Nu exista niciun dubiu.

Gemenele trăiau.

Cine era cu adevărat Rebeca?

În drumul spre mașină, Adrian nu mai vorbea.

Nu mai plângea.

Nu mai tremura.

În locul durerii apăruse altceva.

Determinarea.

Dacă Rebeca fusese capabilă să-i ascundă copiii timp de doi ani…

Atunci de ce?

Ce urmărea?

De cine fugea?

Și cine o ajutase?

Întrebările se înmulțeau.

Dar un lucru era cert.

Femeia pe care credea că o cunoaște nu exista.

Poate că nu existase niciodată.

Adevărul începe să iasă la lumină

În aceeași seară, Adrian a angajat un investigator privat.

A predat fotografia.

Desenul.

Tot ce găsise.

După doar câteva zile, investigatorul l-a sunat.

Vocea lui era gravă.

— Domnule Munteanu… cred că am găsit ceva.

— Ce?

A urmat o pauză lungă.

— Fosta dumneavoastră soție nu locuiește singură.

Adrian a strâns telefonul.

— Cu cine?

— Cu un bărbat foarte influent.

Iar ceea ce investigatorul i-a spus în următoarele secunde avea să schimbe complet tot ce știa despre incendiu.

Pentru că acel bărbat nu era doar noul partener al Rebecăi.

Era chiar persoana care semnase documentele oficiale după tragedie.

Persoana care declarase moartea gemenelor.

Persoana care se asigurase că nimeni nu va pune întrebări.

Adrian a rămas fără aer.

Atunci a înțeles.

Incendiul nu fusese sfârșitul.

Fusese doar începutul.

Iar adevărul pe care urma să-l descopere era mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.