Capitolul IV: Momentul de cotitură
După alte două luni, a sosit momentul cel mai așteptat. Într-o dimineață, Marian a venit mai devreme decât de obicei. Împreună au decis să încerce să o ridice în picioare cu ajutorul unui cadru.
Cu mâinile tremurânde, Carolina s-a sprijinit pe Marian și pe cadru. A simțit cum picioarele îi susțin greutatea, pentru o secundă, apoi pentru două. Apoi a făcut un pas. Un pas nesigur, dar real.
— Am reușit, Marian. Am reușit! a șoptit ea, sprijinindu-se de pieptul băiatului, care devenise un adevărat sprijin pentru ea.
Vestea s-a răspândit rapid printre foștii prieteni și parteneri de afaceri ai Carolinei, care au început să o caute, uimiți de transformare. Unii au încercat să reia legătura, dar ea i-a refuzat. Învățase cine îi sunt cu adevărat aproape.
Capitolul V: O nouă viață și un viitor luminos
La un an de la prima lor întâlnire, Carolina putea să meargă fără cadru, folosind doar un baston pentru sprijin ușor. Apartamentul ei nu mai era un loc al izolării, ci un centru de activitate și speranță.
A decis să își folosească resursele financiare și experiența din tehnologie pentru a înființa o fundație dedicată tinerilor pasionați de știință, cu un program special care îl susținea pe Marian în studiile sale.
De asemenea, a cumpărat o casă nouă pentru Marian și bunica lui, asigurându-se că băiatul nu va mai duce niciodată grija zilei de mâine și se va putea concentra pe visul său de a deveni medic.
În fiecare duminică, Carolina și Marian se întâlneau în aceeași cafenea din București, dar de data aceasta nu mai stăteau pe trotuar, ci la masa lor preferată, privind oamenii care treceau și zâmbind.
— Știi, Marian, i-a spus Carolina într-o zi, când ai venit la mine, mi-ai cerut mâncare. Dar de fapt, tu mi-ai oferit totul.
Marian a privit-o cu aceeași seriozitate din prima zi, dar de data aceasta cu o lumină caldă în ochi.
— A fost o afacere bună, doamna Carolina. Pentru amândoi.
