Nu negase.

Nu se apărase.

Nu spusese că mințesc.

Doar încercase să se justifice.

— Deci este adevărat.

Barbu și-a coborât privirea.

— Am făcut greșeli.

— Greșeli?

Vocea mea a răsunat în parcare.

— Tatăl meu este mort!

— Încercam să protejăm sistemul.

Am râs.

Un râs amar.

Dureros.

— Sistemul?

— Dacă totul ar fi ieșit atunci la iveală, sute de oameni și-ar fi pierdut încrederea în spitale.

— Și pentru asta ați sacrificat oameni?

Barbu nu a răspuns.

Tăcerea lui spunea suficient.

În acel moment, mai multe mașini au intrat în parcare.

Farurile au luminat asfaltul.

Din ele au coborât procurori și ofițeri anticorupție.

Colegul meu îi alertase.

Sau poate cineva din spital.

Nu știu nici acum.

Știu doar că Barbu a înțeles imediat.

Totul se terminase.

S-a uitat la mine pentru ultima dată.

— Tatăl tău chiar ar fi fost mândru de tine.

Apoi și-a întins mâinile.

Fără să fugă.

Fără să protesteze.

Fără să mai mintă.

L-am privit cum este încătușat.

Omul pe care îl considerasem mentor.

Omul care îmi ascunsese adevărul.

Omul care participase la distrugerea familiei mele.

În noaptea aceea, profesorul Dorian Stancu a fost și el arestat.

Dosarele au fost redeschise.

Anchetele au început.

Presa a explodat.

Țara întreagă vorbea despre cazul care fusese ascuns timp de cincisprezece ani.

Dar pentru mine nu era o știre.

Era viața mea.

Era copilăria mea.

Era tatăl meu.

Câteva luni mai târziu, stăteam în fața mormântului lui.

Pentru prima dată după mulți ani, nu mai aveam întrebări.

Doar răspunsuri.

Am așezat un buchet de crini albi pe piatra rece.

Aceiași crini pe care îi primeam în fiecare an.

Am zâmbit printre lacrimi.

— Am aflat, tată.

Vântul a mișcat ușor iarba din jur.

Poate a fost doar o coincidență.

Poate nu.

Dar în acel moment am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult.

Liniște.

Adevărul nu îl putea aduce înapoi.

Nu putea șterge anii pierduți.

Nu putea vindeca toate rănile.

Dar putea face ceva important.

Putea opri minciuna.

Iar uneori, după ani întregi de întuneric, asta este cea mai apropiată formă de dreptate pe care o putem obține.