Mi-au luat tot… dar au uitat un singur lucru 😳

Marius mă privea cu superioritate.

Convins că a câștigat.

Convins că sunt terminată.

Convins că sunt… slabă.

Am închis telefonul încet.

Nu tremuram.

Nu plângeam.

Eram… liniștită.

Și asta l-a speriat mai tare decât orice.

— De ce râzi? — a întrebat el din nou.

L-am privit direct în ochi.

— Pentru că… n-ai terminat.

Nu a înțeles.

Încă nu.

Dar avea să înțeleagă.

Greșeala lui

Marius era genul de om care credea că inteligența înseamnă scurtături.

Credea că dacă „merge repede”, e și sigur.

Dar nu verificase.

Nu până la capăt.

Transferurile nu erau finalizate.

Erau blocate.

În așteptare.

Într-un loc unde doar eu aveam cheia.