Domnul Bradley nu era un om care să intervină în dramele adolescenților. Era un bărbat sobru, care își petrecuse treizeci de ani ghidând generații întregi, dar în acea seară, fața lui era de piatră. A bătut ușor în microfon, iar sunetul a reverberat prin boxele uriașe, tăind râsetele ca un cuțit. S-a uitat direct spre grupul care mă hărțuia, apoi și-a îndreptat privirea spre mine. În ochii lui nu am văzut milă, ci un respect profund care m-a făcut să-mi îndrept spatele.
Capitolul I: Vocea Adevărului
Anunț publicitar
