Dincolo de nori: Călătoria unui pilot spre propriul suflet și regăsirea de sine

Partea a 2-a: Adevărul din spatele ecranului

Capitolul 6: Confesiunea lui Andrei

Lumina din cabinetul profesoarei de română era caldă, dar aerul părea dintr-odată extrem de rarefiat. Doamna Marin a deschis un laptop vechi, așezat pe biroul din lemn masiv, și a dat click pe un fișier video salvat pe desktop. Ecranul a pâlpâit, iar în scurt timp a apărut chipul lui Andrei.

Nu mai era zâmbetul acela relaxat și ușor copilăros cu care mă obișnuisem. Privirea lui era dreaptă, fixă, matură. În fundal se vedea un perete alb, simplu, luminat doar de lampa de la birou. Andrei ținea în mână brelocul în formă de busolă care îi aparținuse tatălui său.

— Mamă, a început el, cu o voce care i-a tremurat doar o secundă înainte de a deveni fermă. Dacă vezi această înregistrare, înseamnă că nu am ajuns la școală și că ai găsit biletul. Sau, și mai rău, înseamnă că Victor a încercat să te convingă că am plecat de capul meu.

Am dus mâna la gură, simțind un val de frig care îmi cuprindea tot corpul. În spatele meu, respirația lui Victor devenise grea, sacadată.

— Știu că ești obosită, mamă, a continuat Andrei, privindu-mă direct din ecran, de parcă ar fi fost în cameră cu noi. Știu că muncești până la epuizare la clinică și că, de când a apărut Victor, ai crezut că ai găsit un sprijin. Dar Victor nu este cine pretinde a fi.

Am închis ochii, încercând să procesez ce auzeam. Andrei vorbea calm, cu o claritate care mă înspăimânta.

— În ultimele luni, am observat cum starea ta de sănătate s-a deteriorat. Ești mereu amețită, adormi devreme și uiți lucruri simple. La început am crezut că este doar stresul, dar apoi am găsit în biroul lui Victor, într-un sertar pe care l-a uitat deschis, o fișă medicală. O fișă care nu îți aparține, ci este legată de un tratament prescris pentru tensiune, dar pe care tu nu-l luai. Victor îl adăuga în cafeaua ta.

L-am privit pe Victor. Fața i se albise complet. Încerca să facă un pas spre birou, dar doamna Marin s-a ridicat, blocându-i calea cu o hotărâre de fier.

— Nu te apropia, domnule, a spus ea pe un ton tăios.

Pe ecran, Andrei continua mărturia:

— Am început să verific lucrurile. Am aflat că Victor nu a lucrat la firma despre care ne-a spus și că are datorii uriașe. Voia să te determine să vinzi apartamentul și să preia controlul asupra conturilor tale. Când am încercat să-i spun asta acum două săptămâni, mi-a spus că va avea grijă să „mă facă să dispar” dacă mă amestec în viața voastră. Am crezut că glumește. Dar joia trecută, mi-a arătat o fotografie cu mine când ieșeam de la școală. Mi-a spus că dacă nu plec, tu vei păți ceva. Am înțeles atunci că ești în pericol.

Băiatul meu a lăsat privirea în jos pentru o clipă, apoi s-a uitat din nou spre cameră.

— Nu am fugit de tine, mamă. Am plecat ca să îl pot investiga în siguranță și să adun toate dovezile. Le-am lăsat la doamna profesoară. Te iubesc. Nu ești singură.

Capitolul 7: Prăbușirea măștii

Atmosfera din cabinet a devenit greu de suportat. Victor a încercat să zâmbească, dar a fost un rictus disperat.

— Elena, crezi toate aceste minciuni? Un adolescent cu probleme inventează un scenariu pentru a ne despărți. Este un complot împotriva mea. Te rog, hai să mergem acasă și să vorbim ca doi adulți.

Am privit în ochii lui Victor. Ceea ce am văzut nu a fost omul calm și educat cu care mă căsătorisem. A fost o privire rece, calculată, a unui străin care își pierduse controlul. Deodată, am înțeles. Am înțeles de ce Andrei stătea mereu în pragul ușii, de ce mă întreba dacă am mâncat și de ce ramura de pe noptieră era goală (era fotografia cu tatăl lui, pe care Victor o aruncase pentru a șterge orice urmă a trecutului nostru).

— Nu plec nicăieri cu tine, am spus eu.

M-am întors spre doamna Marin, care a deschis un seif mic ascuns în spatele unui dulap și a scos un plic galben, sigilat.

— Andrei mi-a dat acest plic joi, a spus ea. Sunt extrase de cont, înregistrări audio pe care le-a făcut cu un microfon mic în casă și documente care arată datoriile lui Victor. A vrut să le ducem direct la poliție.

— I-ați spus că îl susțin, nu-i așa? am întrebat, simțind cum îmi revine puterea.

— Da, doamnă Popescu. Suntem aici pentru el.

În timp ce doamna Marin punea mâna pe telefon pentru a chema autoritățile, Victor a făcut o mișcare bruscă spre laptop, încercând să îl distrugă. Dar nu a apucat să facă un pas. Ușa s-a deschis și în cabinet au intrat doi ofițeri de poliție, chemați în secret de doamna profesoară cu câteva minute înainte.

— Victor Popescu? a întrebat unul dintre ofițeri, arătându-și legitimația. Sunteți acuzat de hărțuire, amenințare și tentativă de fraudă. Vă rugăm să ne însoțiți.

Victor a rămas nemișcat, privindu-mă cu o ură care mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că Andrei avusese dreptate. Apoi, fără să scoată un cuvânt, a ridicat mâinile și s-a lăsat condus afară.