Dincolo de Gard
Capitolul I: Ciocanul și Tăcerea
Soarele amiezii bătea nemilos peste micul cartier de la marginea orașului, unde casele vechi se încăpățânau să rămână în picioare lângă vilele noi, sclipitoare, care răsăriseră ca ciupercile după ploaie. Mihai își șterse fruntea cu antebrațul murdar de praf și sudoare. În fața lui, gardul vecinei părea o relicvă a unui timp uitat: scânduri putrezite, cuie ruginite și o poartă care scârțâia la fiecare adiere de vânt.
Nu era gardul lui, dar era siguranța Ilincăi. Fetița lui de șase ani se juca mereu în curte, iar bucata aceea de lemn șubred devenise periculoasă. Mihai nu era omul care să aștepte rugăminți. Luase ciocanul, câteva scânduri de brad rămase de la un proiect vechi și se apucase de treabă în timpul lui liber, singurul pe care îl avea după zece ore petrecute în vulcanizarea sa mică, „Sfântul Mihail”.
— Mai bine stai acolo, puiule. Uite, desenează ceva frumos pe asfalt, să vadă vecina când se întoarce, îi răspunse el cu un zâmbet cald care îi lumina chipul obosit.
Mihai o creștea singur de trei ani. Soția lui, atrasă de mirajul unei vieți mai ușoare peste hotare, plecase într-o dimineață de noiembrie și nu se mai uitase înapoi. El rămăsese cu Ilinca, cu o vulcanizare plină de datorii și cu o promisiune făcută sieși: că fetița lui nu va simți niciodată lipsa dragostei, chiar dacă va simți lipsa jucăriilor scumpe.
