Dincolo de Ușă
Despre singurătate și podurile pe care le construim
— Știi, mamă… a început ea încet, eu am sare. Am o cămară plină. Am cumpărat un sac acum un an, crezând că voi mai avea pentru cine să gătesc. Dar soțul meu s-a dus, copiii sunt departe, în țări străine, și uneori… uneori casa asta devine atât de tăcută, încât îmi aud propriile gânduri cum mă dor.
„Vin la ușa ta nu pentru sare, ci pentru zgomotul vieții. Vin pentru că Maria râde atât de frumos când deschizi ușa și pentru că tu, chiar dacă ești grăbită, ești singura persoană care îmi spune numele într-o zi întreagă. Sarea e doar scuza mea ca să nu par nebună, bătând la ușa cuiva doar ca să văd un chip de om.”
