Momentul Întâlnirii

Când m-au lăsat să intru la terapie intensivă, l-am văzut palid, înconjurat de monitoare care piueau ritmic. M-am apropiat și i-am luat mâna. Degetele lui, deși slăbite de anestezie, s-au mișcat ușor ca răspuns la atingerea mea. A deschis ochii doar o fracțiune de secundă și a șoptit, atât de încet încât am citit mai mult pe buze:

„Știam că ești aici. Te-am simțit rugându-te.”