Matei a plecat, iar zilele au început să treacă mai greu.

Într-o după-amiază, Diana a simțit dureri puternice. Era prea devreme pentru naștere.

Vecina a dus-o imediat la spital.

Medicii au intervenit rapid.

Orele păreau nesfârșite.

Diana se gândea doar la copii și la Matei.

Telefonul a sunat.

Era el.

— Sunt pe drum.

— Nu cred că ajungi la timp, a șoptit ea.

— O să ajung.

După multe ore, s-a auzit primul plâns.

Un băiețel sănătos.

Diana a început să plângă de fericire.

— Bun venit pe lume, micuțule.

Câteva minute mai târziu, ușa salonului s-a deschis.

Matei.

Obosit, prăfuit și cu ochii roșii.

Ajunsese.

S-a apropiat încet și și-a privit fiul.

— E perfect.

Apoi și-a sărutat soția pe frunte.

— Mulțumesc.

— Pentru ce?

— Pentru tot.

Anii au trecut.

Veronica a crescut și a devenit o tânără frumoasă și inteligentă. Fratele ei, Andrei, îl urma peste tot pe tatăl său.

Într-o zi, familia s-a adunat în jurul mesei.

Copiii râdeau.

Matei și Diana se priveau în liniște.

Nu aveau palate.

Nu aveau averi.

Dar aveau ceva mai prețios decât toate acestea.

Aveau o familie construită cu iubire, respect și sacrificiu.

Diana și-a amintit de ziua în care îi spusese lui Matei că este însărcinată.

De toate grijile.

De toate temerile.

Și a înțeles că cele mai frumoase lucruri din viață vin adesea atunci când nu te mai aștepți.

Matei a observat că zâmbește.

— La ce te gândești?

— La cât de norocoși suntem.

El a privit copiii.

Apoi pe ea.

— Da. Suntem.

Uneori fericirea nu vine cu zgomot.

Nu vine în haine scumpe și nici în povești perfecte.

Uneori vine sub forma unei familii adunate la aceeași masă, a unor copii sănătoși și a unei iubiri care a rezistat timpului.

Iar pentru Diana și Matei, aceasta era cea mai mare victorie dintre toate.