Vizitatorul din Noapte

Egor a râs batjocoritor și s-a culcat. Însă, la miezul nopții, s-a trezit cuprins de o sete mistuitoare. S-a dus la bucătărie, dar ulciorul era gol. A vrut să strige la Inga, dar a realizat că în casă domnea o liniște mormântală. S-a uitat pe fereastră și a încremenit.

În grădină, sub lumina palidă a lunii, Inga stătea de vorbă cu o siluetă înaltă, îmbrăcată în alb. Nu era o fetiță orfană și speriată acum; statura ei emana o putere veche, iar mâinile ei, care mai devreme măturaseră podelele, străluceau acum de o lumină argintie.

— Timpul tău aici s-a terminat, a spus umbra albă. Ai încercat să vindeci inima acestui om prin muncă și blândețe, dar el a ales întunericul.

Lecția de Fier

A doua zi dimineață, Egor s-a trezit singur. Inga dispăruse. Nu-și luase nici hainele, nici puținele lucruri cu care venise. Când Egor a încercat să se ridice din pat, a simțit că picioarele îi sunt grele ca plumbul. S-a uitat în oglindă și a scos un strigăt de groază: fața lui era acum brăzdată de ridurile unei munci pe care nu o făcuse niciodată, iar mâinile îi erau bătătorite și pline de răni, de parcă muncise zeci de ani fără oprire.

Toată oboseala și sudoarea pe care Inga le purtase în tăcere pentru el se întorseseră acum asupra lui.

Ivana, recuperată miraculos, a intrat în cameră. Nu l-a privit cu milă, ci cu o tristețe adâncă. — Inga a fost testul tău, fiule. Ea a fost trimisă să vadă dacă în inima ta de aur, pe care credeam că o ai, mai există omenie. Ai stors-o de puteri, iar acum puterile ei s-au întors la ea, lăsându-te pe tine cu propria ta lene și răutate.

Finalul

Egor a fost obligat să facă singur toate treburile casei. Însă, un blestem ciudat se abătuse asupra lui: orice lucru pe care îl atingea devenea de zece ori mai greu. Un scăunel de lemn cântărea cât un bolovan, iar o căldare cu apă părea făcută din fier masiv. A trebuit să învețe, prin suferință, valoarea fiecărei picături de sudoare pe care nora sa o vărsase fără să se plângă.

Se spune că, uneori, la răsărit, Inga mai poate fi văzută la marginea pădurii, culegând roua. Dar nu se mai întoarce niciodată în casa unde bunătatea i-a fost răsplătită cu dispreț. Iar Egor? El a rămas să repare acel scăunel pe care l-a ignorat atâta timp, dându-și seama, prea târziu, că hărnicia fără iubire e doar sclavie, dar iubirea fără respect este o pierdere de suflet.