Tensiunea din casa Ivanei creștea pe zi ce trece, transformând căminul care ar fi trebuit să fie plin de armonie într-un loc al tiraniei. Egor nu se purta ca un soț, ci ca un stăpân de sclavi, iar bunătatea Ingăi părea să-i alimenteze și mai tare dorința de control.

Iată continuarea acestei povești despre dreptate și măști care cad:

Oglinda Sufletului

Într-o seară de toamnă, când ploaia izbea cu furie în geamuri, Egor a întrecut măsura. S-a întors de la cârciuma din sat și, văzând că Inga nu terminase de curățat grajdul pentru că fusese ocupată să o îngrijească pe Ivana (care zăcea la pat cu febră), a răbufnit. A trântit masa și a strigat: — De mâine, pleci! Nu am nevoie de o lăptoasă care nu e în stare să țină rânduiala în casă!

Inga nu a scos un cuvânt. Și-a lăsat capul în jos, iar o singură lacrimă i-a căzut pe podeaua proaspăt spălată. Ivana, deși slăbită, s-a ridicat într-un cot și a rostit cu o voce nefirească de calmă: — Egor, ai grijă ce-ți dorești. Inga nu e doar o noră. E binecuvântarea pe care tu nu o meriți. Dacă ea pleacă, pleacă și norocul din casa asta.