Partea II – Valiza Goală

M-am așezat pe marginea canapelei, cu inima bătând cu putere. Copiii se jucau cu noile lor cadouri în cealaltă cameră, iar râsetele lor sunau ca un ecou dintr-o altă lume. Frank stătea în fața mea, strângând la piept desenele Marei și ale lui Andrei de parcă ar fi fost hrisoave sfinte. Mâinile îi tremurau atât de tare încât foile scoteau un sunet sec, metalic.

— Frank, ce s-a întâmplat? am întrebat încet. — Nu există nicio familie în Milltown, așa-i?

El a clătinat din cap, iar o lacrimă i s-a prelins prin ridurile adânci ale obrazului. — Nu mai există nimeni, nicăieri. Soția mea s-a stins acum doi ani, iar fiul meu… nu mai vrea să audă de mine. Milltown este doar locul unde am crescut. Am vrut doar să merg acolo să mor unde am început.

Am simțit un gol în stomac. Omul acesta, care cu doar o oră înainte râdea cu copiii mei și îi învăța cum să facă noduri marinărești, fusese la un pas de a renunța la tot. M-am uitat la desenele din mâinile lui — acei oameni de zăpadă strâmbi și brazi verzi — și am realizat că pentru el, acele foi de hârtie erau primele dovezi de afecțiune primite după ani de singurătate absolută.

— De ce te-ai oprit din mers? l-am întrebat.

— Pentru că m-ai privit de parcă aș fi însemnat ceva, a șoptit el. — Și pentru că în casa asta, de Crăciun, am simțit ceva ce credeam că a murit odată cu soția mea: mirosul de acasă. Mi-a fost rușine să te mint sub propriul tău acoperiș.