„PATRONUL A ARUNCAT MÂNCAREA MUNCITORILOR LA GUNOI: «AICI E ȘANTIER DE LUX, NU CANTINĂ PENTRU SĂRACI!». CE S-A ÎNTÂMPLAT LA ORA 12:00 L-A LĂSAT FALIT…”
Nea Marin s-a uitat câteva secunde la bucățile de pâine împrăștiate în noroi.
Roșiile erau zdrobite.
Ceapa era plină de praf.
Slănina pe care oamenii o aduseseră de acasă zăcea pe pământ.
Nimeni nu a spus nimic.
Nici măcar un cuvânt.
Victor și-a aranjat costumul și a plecat râzând spre biroul de șantier.
Pentru el, incidentul era încheiat.
Pentru muncitori însă, abia începea.
O DIMINEAȚĂ GREA
Pe schele, căldura devenea din ce în ce mai greu de suportat.
Soarele urca încet pe cer.
Fierul încins le ardea palmele prin mănuși.
Transpirația le curgea pe frunte.
Dar niciunul nu se plângea.
Erau obișnuiți cu munca grea.
Nu era prima dată când lucrau pe caniculă.
Nu era prima dată când patronii îi tratau de sus.
Dar era prima dată când cineva le călca în picioare hrana.
Mâncarea adusă de acasă.
Mâncarea pregătită de soții, de mame, de bunici.
Mâncarea pentru care unii dintre ei se treziseră la patru dimineața.
Iar asta îi durea mai mult decât orice insultă.
VORBELE LUI NEA MARIN
În jurul orei 10:30, unul dintre băieți s-a apropiat de Nea Marin.
— Șefu’, chiar o să lăsăm lucrurile așa?
Bătrânul și-a șters fruntea.
— Nu.
— Atunci?
— Uneori cel mai puternic răspuns este liniștea.
— Nu înțeleg.
Nea Marin s-a uitat spre biroul patronului.
— O să înțeleagă el la prânz.
PREGĂTIRILE
La ora 11:30, armătura era aproape gata.
Totul era pregătit pentru turnarea fundației.
Cifele cu beton urmau să ajungă dintr-un moment în altul.
Investitorii erau anunțați.
Inginerii erau prezenți.
Programarea fusese făcută cu săptămâni înainte.
Dacă operațiunea era ratată, pierderile puteau fi uriașe.
Victor știa asta.
De aceea era atât de agitat.
Dar era convins că oamenii vor continua să lucreze.
Ca întotdeauna.
ORA 12 FIX
La ora exactă la care prima cifă a intrat pe șantier, s-a întâmplat ceva neașteptat.
Nea Marin și-a scos casca.
A așezat-o pe o grindă.
Apoi și-a dat jos mănușile.
Și-a luat geanta.
Și a coborât.
În spatele lui au coborât ceilalți.
Unul câte unul.
Doi.
Cinci.
Zece.
Douăzeci.
În mai puțin de două minute, întreaga echipă era la poarta șantierului.
FURIA PATRONULUI
Victor a ieșit alergând.
— Unde mergeți?!
Nimeni nu răspundea.
— V-ați pierdut mințile?!
Tot tăcere.
— Vin cifele! Avem termen!
Nea Marin s-a întors.
— Și noi avem demnitate.
Victor a izbucnit.
— Vă dau afară pe toți!
— Nu este nevoie.
— Cum adică?
— Plecăm singuri.
INVESTITORII ASISTĂ
În acel moment, lângă Victor se aflau trei investitori.
Oameni importanți.
Oameni care urmau să finanțeze următoarele etape ale proiectului.
Priveau șocați scena.
Unul dintre ei a întrebat:
— Ce s-a întâmplat?
Victor a încercat să zâmbească.
— Nimic important.
Dar atunci unul dintre muncitori a ridicat telefonul.
— Vreți să vedeți?
A apăsat play.
Și înregistrarea a început.
