Salvarea din pădure
Telefonul îmi tremura în mână în timp ce așteptam ca operatorul de la serviciul de urgență să răspundă. Privirea îmi era pironită la Giulia, care tocmai îi întindea tatălui ei caserola cu mâncare, zâmbind cu o inocență care îmi fărâma inima.
— Urgențe, ce problemă aveți? răsună o voce calmă în receptor.
— Bună ziua, sunt învățătoare la școala generală de la marginea pădurii. Am găsit o familie care locuiește într-un adăpost improvizat, în poiană. Un băiețel de aproximativ patru ani este în stare de semiconștiență, are febră foarte mare și respiră extrem de greu. Avem nevoie de o ambulanță și de un echipaj de intervenție, urgent!
După ce am oferit coordonatele exacte, am pus telefonul în buzunar și am ieșit dintre copaci. Pașii mei pe frunzele uscate l-au făcut pe bărbat să sară instantaneu în picioare, punându-se ca un scut în fața micuțului Luca. Ochii lui, injectați de oboseală și de spaimă, căutau disperați o cale de scăpare.
— Doamna învățătoare! a strigat Giulia, speriată că secretul ei fusese descoperit. Vă rog, nu-i certați! Tata nu a făcut nimic rău!
— Nu cert pe nimeni, Giulia, am spus pe tonul cel mai cald pe care l-am putut găsi, ridicându-mi mâinile la vedere pentru a-i liniști.
M-am apropiat încet și m-am lăsat în genunchi lângă băiețelul care dormea pe pământ. I-am atins fruntea; ardea ca focul. Respirația lui era un șuierat chinuit.
— Sunt Mihai, a spus bărbatul cu o voce stinsă, lăsându-și umerii în jos, învins de realitate. Am pierdut totul după ce fabrica s-a închis și ne-au evacuat din apartament. Am încercat să găsesc de lucru, dar fără o adresă stabilă, nimeni nu mă angajează. Nu am vrut decât ca Giulia să meargă la școală, să aibă o viață normală… de aceea nu am spus nimănui.
— O ambulanță este deja pe drum, Mihai, i-am spus blând. Luca are nevoie de medici. Nu mai puteți rămâne aici.
Diagnosticul de la spital
Sunetul sirenelor a spart liniștea pădurii zece minute mai târziu. Medicii de pe ambulanță, însoțiți de doi asistenți sociali, au ajuns în poieniță călăuziți de mine. Luca a fost preluat imediat, i s-a pus o mască de oxigen și a fost urcat în autospecială. Mihai și Giulia au urcat alături de el, iar eu i-am urmat cu mașina personală, refuzând să-i las singuri în cel mai greu moment.
La spital, investigațiile au fost rapide. Luca suferea de o pneumonie severă, agravată de umezeala și frigul nopților petrecute în cortul improvizat.
— Dacă mai petrecea o singură noapte în pădure, corpul lui mic nu ar fi rezistat, mi-a mărturisit medicul de gardă în timp ce completam fișele. Giulia i-a salvat viața împărțind prânzul cu el, dar apelul dumneavoastră a venit în ultimul moment disponibil.
Mihai stătea pe scaunul de pe holul spitalului, plângând în tăcere, cu capul îngropat în palme. Îi era teamă de ce era mai bătătorit în birocrație: că asistența socială îi va lua copiii din cauza sărăciei.
M-am așezat lângă el și i-am luat mâna bătătorită de muncă. — Nu vă vor lua copiii, Mihai. Giulia vă iubește enorm. O fetiță de șapte ani nu-și ascunde mâncarea și nu face sacrificii dacă nu are un tată minunat. Vom găsi o soluție.
