Teroarea din miez de noapte: Continuarea poveștii

1. Pasul spre necunoscut

Inima îmi bătea atât de tare în piept încât aveam impresia că va sparge coastele. Strângându-mi fiul la piept, am făcut un pas ezitant spre ușa întredeschisă. Lumina slabă de pe hol proiecta umbre lungi și distorsionate pe parchetul rece. În ciuda căldurii din apartament, un val de frig nefiresc ne-a învăluit, făcându-mă să mă cutremur.

„Rămâi aici”, i-am șoptit băiatului, încercând să-mi păstrez calmul.

Am împins ușa mai mult. Scârțâitul a continuat, mai puternic de această dată, iar sunetul unghiilor care zgâriau peretele părea să vină dinspre sufragerie. Nu era o iluzie. Ceva sau cineva era în casa noastră, iar încuietoarea pe care o verificasem cu doar câteva ore în urmă fusese forțată din interior.

2. Descoperirea ilogică

Când am pășit pe coridor, am observat ceva bizar. Pe covorașul de la intrare se afla un obiect care nu-mi aparținea. Era o jachetă veche, prăfuită, pe care nu o mai văzusem niciodată. Dar ceea ce m-a înghețat a fost prezența unui al doilea ursuleț de pluș, identic cu cel pe care fiul meu îl ținea în brațe.

Copilul a început să plângă încet, trăgându-mă de pijama: — Ursulețul meu a spus că nu trebuie să ne uităm în ochi…

În acel moment, am înțeles că ilogicul devenise realitate. Umbrele de pe perete au început să prindă contur, formând o siluetă înaltă, fără trăsături clare. Nu respira, nu făcea pași, ci plutea ușor deasupra podelei.