Ultima Respirație
Capitolul I: Tăcerea dintre fiare
Emma stătea nemișcată, cu pleoapele strânse atât de tare încât vedea stele verzi în întuneric. Aerul din cabină era greu, mirosind a benzină scursă și a metal încins. Mașina s-a mai clătinat o dată, un scârțâit metalic prelung tăind liniștea muntelui. Sus, pe drum, vocea lui Lily continua să urle, dar acum tonul se schimbase subtil. Nu mai era doar disperare; era o regie perfectă, o cadență a plânsului care părea calculată pentru a convinge orice trecător de o tragedie imensă.
Michael respira sacadat, dar imperceptibil. Sângele de pe fruntea lui picura lent pe maneta schimbătorului de viteze, un sunet ritmic care număra secundele rămase până la prăbușire. Emma nu înțelegea cuvintele soțului ei: „E toată vina mea”. Ce vină putea avea un tată pentru nebunia propriei fiice? Michael știa ceva ce ea refuzase să vadă în ultimul an – umbrele care se adunau în spatele ochilor albaștri ai lui Lily.
