ȘI-AU ARUNCAT PĂRINȚII ÎN VÂRSTĂ ÎN MIJLOCUL FURTUNII… FĂRĂ SĂ ȘTIE CĂ BĂTRÂNUL PE CARE L-AU UMILIT ASCUNDEA UN SECRET CARE URMA SĂ DISTRUGĂ TOTUL – PARTEA A 2-A ȘI FINALUL
Bărbatul coborât din mașina neagră își ținea umbrela deasupra capului, însă costumul lui elegant era deja stropit de ploaia puternică.
S-a apropiat de Fernando și Carmen cu pași grăbiți.
— Domnule Fernando Ruiz?
— Da, eu sunt.
— Numele meu este Alejandro Vega. Vă caut de aproape două luni.
Fernando l-a privit atent.
Nu părea un escroc.
Nu părea un om venit cu intenții rele.
Dar după tot ce se întâmplase în acea seară, nu mai avea încredere în nimeni.
— De ce mă căutați?
Alejandro și-a coborât privirea.
— Pentru că trebuie să vă înmânez ceva ce vă aparține.
Carmen s-a apropiat de soțul ei.
— Despre ce este vorba?
Bărbatul a inspirat adânc.
— Despre fratele dumneavoastră.
Fernando a încremenit.
Ploaia continua să cadă peste ei.
Pentru câteva secunde nu s-a mai auzit nimic.
Doar vântul.
Doar furtuna.
Doar un nume pe care nu îl mai rostise nimeni de aproape cincizeci de ani.
Fratele lui.
Miguel.
Omul care dispăruse într-o dimineață fără să mai dea niciun semn de viață.
Familia îl căutase ani întregi.
Poliția îl declarase dispărut.
Iar mama lor murise cu fotografia lui sub pernă.
— Nu este posibil… a șoptit Fernando.
Alejandro a deschis servieta.
A scos un dosar gros.
— Domnul Miguel Ruiz a murit acum trei luni.
Carmen și-a dus mâna la gură.
Fernando a închis ochii.
Nu îl mai văzuse din tinerețe.
Dar durerea pierderii nu dispăruse niciodată.
— A trăit în Europa aproape toată viața — continuă Alejandro. A construit mai multe companii și a devenit extrem de bogat.
Fernando îl privi neîncrezător.
— Bogat?
— Foarte bogat.
Alejandro scoase încă un document.
— Și v-a lăsat totul dumneavoastră.
Pentru prima dată după mulți ani, Fernando simți că nu își mai poate controla respirația.
— Mie?
— Sunteți singurul moștenitor.
Carmen izbucni în plâns.