ȘI-AU ARUNCAT PĂRINȚII ÎN VÂRSTĂ ÎN MIJLOCUL FURTUNII… FĂRĂ SĂ ȘTIE CĂ BĂTRÂNUL PE CARE L-AU UMILIT ASCUNDEA UN SECRET CARE URMA SĂ DISTRUGĂ TOTUL – PARTEA A 2-A ȘI FINALUL

Bărbatul coborât din mașina neagră își ținea umbrela deasupra capului, însă costumul lui elegant era deja stropit de ploaia puternică.

S-a apropiat de Fernando și Carmen cu pași grăbiți.

— Domnule Fernando Ruiz?

— Da, eu sunt.

— Numele meu este Alejandro Vega. Vă caut de aproape două luni.

Fernando l-a privit atent.

Nu părea un escroc.

Nu părea un om venit cu intenții rele.

Dar după tot ce se întâmplase în acea seară, nu mai avea încredere în nimeni.

— De ce mă căutați?

Alejandro și-a coborât privirea.

— Pentru că trebuie să vă înmânez ceva ce vă aparține.

Carmen s-a apropiat de soțul ei.

— Despre ce este vorba?

Bărbatul a inspirat adânc.

— Despre fratele dumneavoastră.

Fernando a încremenit.

Ploaia continua să cadă peste ei.

Pentru câteva secunde nu s-a mai auzit nimic.

Doar vântul.

Doar furtuna.

Doar un nume pe care nu îl mai rostise nimeni de aproape cincizeci de ani.

Fratele lui.

Miguel.

Omul care dispăruse într-o dimineață fără să mai dea niciun semn de viață.

Familia îl căutase ani întregi.

Poliția îl declarase dispărut.

Iar mama lor murise cu fotografia lui sub pernă.

— Nu este posibil… a șoptit Fernando.

Alejandro a deschis servieta.

A scos un dosar gros.

— Domnul Miguel Ruiz a murit acum trei luni.

Carmen și-a dus mâna la gură.

Fernando a închis ochii.

Nu îl mai văzuse din tinerețe.

Dar durerea pierderii nu dispăruse niciodată.

— A trăit în Europa aproape toată viața — continuă Alejandro. A construit mai multe companii și a devenit extrem de bogat.

Fernando îl privi neîncrezător.

— Bogat?

— Foarte bogat.

Alejandro scoase încă un document.

— Și v-a lăsat totul dumneavoastră.

Pentru prima dată după mulți ani, Fernando simți că nu își mai poate controla respirația.

— Mie?

— Sunteți singurul moștenitor.

Carmen izbucni în plâns.