Partea a II-a – Capcana care nu era ceea ce părea

Biroul notarului era rece, prea alb, prea liniștit pentru ceea ce urma să se întâmple.

Elena stătea dreaptă, cu dosarul ei crem perfect aliniat pe masă. Adrian lângă ea, în scaunul cu rotile, părea mai mic decât îl știam. Nu din cauza corpului, ci din cauza tăcerii lui.

Eu am rămas în picioare.

— Putem începe, a spus notarul.

Elena a împins documentele spre mine.

— Totul este pregătit. Semnezi aici divorțul de comun acord, aici renunțarea la pretenții asupra bunurilor, și aici acordul pentru operație și transferul de fonduri.

Mâinile mi s-au încleștat.

— Deci asta e. Asta a fost totul pentru tine. O semnătură.

Elena nu a clipit.

— A fost mereu despre salvarea fiului meu.

Am privit spre Adrian.

— Și tu? Ești aici ca martor sau ca decizie?

El a ridicat privirea spre mine.

Pentru prima dată, nu mai era omul sfâșiat de accident. Era altceva.

— Irina… nu e cum crezi.

Am râs scurt.

— Nu mai spune asta.

El a inspirat adânc.

— Operația nu există încă.

Tăcere.

Notarul a închis stiloul.

— Poftim?

Elena a încremenit.

Pentru prima dată, zâmbetul ei a tremurat.

Adrian a continuat:

— Clinica din Zürich nu a confirmat niciun loc. Chirurgul pe care îl menționează mama nu a semnat nimic. Dosarul medical… nu e complet.

M-am uitat la el, incapabilă să procesez.

— Ce înseamnă asta?

El a întors scaunul ușor spre mine.

— Înseamnă că mama a folosit operația ca să ajungă aici. Ca să obțină divorțul. Ca să te elimine.

Elena a lovit masa.

— Minți!

Dar vocea ei nu mai era sigură.

Adrian a scos un dosar din geanta de lângă el.

— Am verificat tot în ultimele luni. După accident, am avut timp. Mult timp.

M-a privit direct.

— Irina, eu nu sunt paralizat complet.

Am făcut un pas înapoi.

— Ce?

— Pot merge. Nu complet, nu perfect, dar pot merge.

Silence.

Camera s-a rupt în două.

Elena a făcut un pas spre el.

— Ești nebun? Am cheltuit tot ce aveam pe spitale!

— Nu, mamă. Ai cheltuit tot pe control.

Mâinile îmi tremurau.

— De ce ai făcut asta? De ce ai lăsat-o să meargă până aici?

Adrian a zâmbit trist.

— Pentru că trebuia să văd cine rămâne lângă mine când nu mai sunt „valoros”.

A tăcut o secundă.

— Și ai rămas tu.

Am simțit că îmi cade ceva din piept.

Elena a izbucnit:

— Am făcut totul pentru tine!

Adrian a ridicat vocea pentru prima dată:

— Nu! Ai făcut totul pentru imaginea ta! Pentru moștenire! Pentru control!

Notarul s-a ridicat încet, incomod.

— Cred că această ședință…

Dar Adrian a continuat:

— Ai încercat să cumperi divorțul meu. Ai încercat să cumperi viața mea. Ai crezut că iubirea se negociază.

El s-a întors spre mine.

— Dar nu ai știut ceva, Irina.

M-am uitat la el, cu inima bătând haotic.

— Ce?